V-am povestit un pic data trecută despre festivalul Nichita la echinocțiu. Astăzi vreau să vă arat și să vă spun cum a luat naștere un film realizat la atelierul de imagine.
Filmul a luat naștere într-o seară, după terminarea unui spectacol de teatru. Să fi fost vreo 8 și ceva (calculând că spectacolele începeau pe la 6, apoi urma o mică întrevedere între public și actori/realizatori, plus pauza de țigare). În mare parte copiii de la atelierele de dimineață stăteau și la spectacolele de seara. De obicei, la această oră fie se întorceau acasă, fie rămâneau să mai socializeze pe ici colo. Oricum, în curtea interioară a Palatului Culturii, se făcea liniște, nu mai era niciun ecou și nicio lumină aprinsă. Doar că de data asta ceva era diferit…
În mijlocul parcării, Ioana, o tânără de 16 ani, elevă la Liceul de Arte Carmen Sylva se pregătește pentru a ne surprinde. Și da, spectacolul a fost o surpriză. În acea beznă (relativă) a început să jongleze cu foc. Trebuie să vă spun că în zilele precedente am văzut-o pe Ioana jucându-se (jonglând) cu niște elemente de sfoară. Pe moment nu i-am dat atenție, crezând că o tânără cu căștile în urechi, făcând rotocoale în juru-i cu niște coardă, este doar o joacă.
Concluzia… iată ce înseamnă să întâlnești pe cineva care te impresionează – într-un fel sau altul. Îi poți face un film portret. A doua zi am rugat-o să îmi acorde un interviu, și a acceptat, iar rezultatul este filmul de mai sus. A fost o decizie impulsivă, pe moment. Dar am luat-o pentru a exemplifica ”atelieriștilor” mei că există și alt tip de film. Un film pe care nu trebuie să-ți fie frică să-l realizezi.